Doneaza pentru Alexandru

by Ionut Voinea

  • 29.000 

    Necesari
  • 1.076 

    Donati
  • 29

    Zile ramase
  • Target Goal

    Obiectiv fonduri
Donati :
3.71%
Valoare minima este €1 Valoare maxima este €2000

Povestea Campaniei

Nume: Rotariu
Prenume: Alexandru-Dumitru
Suma necesara: 29.000 de euro
O noua interventie dificila este necesară “Stereotactic Deep Brain Stimulator Implantation”.  Vom reusi “Impreuna din inima”!
Alexandru s-a născut la termen, nașterea a fost naturală,după o sarcină fără probleme. Totul a plecat de la naștere când Alexandru a fost tras de cap fiind-ui atins sistemul locomotor și sistemul nervos. La vârsta de 2 ani și 8 luni am mers la doamna doctor Mătărângă și atunci am aflat diagnosticul de parapareză spastică și sindrom cerebelos , gradul grav și de atunci am mers la recuperări constant până în anul 2018, când am mers în Turcia la clinica Medical Park unde a fost operat și după operație Alexandru se simte mai bine ,dar în România nu sunt aparatele care îi trebuie lui pentru recuperare.Medici din Turcia mi-a dat garanția că Alexandru se va face bine 100 la 100 , adică v-a merge normal ca toți ceilalți oameni. În Turcia recuperarea este făcută cu ajutorul unor aparate robotizate punându-se accentul pe partea locomotorie și pe partea de echilibru, acolo avem garanția că Alexandru se va întoarce înapoi în țară pe picioarele lui fără cadru și fară scaun rulant. Donatiile sunt utilizate pentru terapiile necesare.
Vă rugăm să specificați numele de familie al copilului (Rotariu) pentru care faceți donatia!

 

Distribuie QR sau postarile noastre Facebook……

Dragilor, gratie generozitatii voastre, Alexandru a inceput sedintele de fizioterapie, iar rezultatele deja au inceput sa apara!

Va multumim din suflet!

CONTURI BANCARE IN CARE PUTETI DONA:

Toate conturile de mai jos sunt deschise pe numele asociatiei umanitare ,,Impreuna din Inima”:

Asociatia “ IMPREUNA DIN INIMA”

Cod de inregistrare fiscala: 40526684

(cont RON) IBAN: RO50RNCB0120162619560001 Banca BCR Constanta

(cont EURO) IBAN: RO23RNCB0120162619560002 Banca BCR Constanta

COD SWIFT: RNCBROBU
COD BIC: RNCB

Adresă: Str. Soveja, nr. 110,  Mun. Constanta, Judetul Constanta, Romania.

Telefon: 0762.917.165

Website:  https://impreunadininima.ro

 

  • Am facut plata terapiei in Turcia

    Pe data de 02.03.2020 am platit catre spital suma da 3110 euro din sumele colectate in cadrul asociatiei. Continuam aceasta campanie pana la recuperarea lui Alexandru Rotariu. Va multumim!

Nume Suma Donata Data
A C March 23, 2020
Anonim March 20, 2020
E Deaconu March 20, 2020
Anonim 50  March 20, 2020
Ioan R. March 20, 2020
Anonim 20  March 20, 2020
Eusebiu-Raul T. 100  March 20, 2020
Laurentiu P. March 19, 2020
Anonim 10  March 19, 2020
Vlad S. 25  March 19, 2020
Anonim March 19, 2020
Anonim 25  March 19, 2020
Anonim March 19, 2020
Mihai B. March 19, 2020
Anonim 20  March 19, 2020
Anonim 50  March 19, 2020
Anonim March 19, 2020
Anonim February 21, 2020
S IOAN February 20, 2020
Florian Adrian M. February 19, 2020
Adrian M. February 17, 2020
Tiberiu F. 50  February 17, 2020
Anonim 20  February 17, 2020
Cristian M. 10  February 17, 2020
DANIELA R. February 17, 2020
Marian R. February 17, 2020
Andreea T. February 16, 2020
Mircea T. February 16, 2020
Daniel G. 20  February 16, 2020
Andrei V. 10  February 16, 2020
Gabriel P. February 16, 2020
Florentina Z. February 16, 2020
Roxana G. 50  February 16, 2020
Andrei N. February 15, 2020
Anonim February 15, 2020
Roxana N. February 15, 2020
Anonim February 15, 2020
Anonim February 15, 2020
Erdal S. February 15, 2020
O. Maricica February 15, 2020
petruta c. 10  February 15, 2020
Iulian C. February 15, 2020
Alexandru O. February 13, 2020
Nida G.-M. 10  January 26, 2020
valeriu d 100  November 17, 2019
Anonim November 16, 2019
D Razvan 20  November 16, 2019
Anonim 20  November 02, 2019
Ioana A. October 31, 2019
Elena S. October 23, 2019
Alina M 20  October 22, 2019
I. Rober Eugen October 21, 2019
Seremet R. 105  October 21, 2019
Anonim 84  October 21, 2019
A. Elvin 42  October 21, 2019
Anonim 20  October 18, 2019
Anonim October 16, 2019
Alina C. 50  October 15, 2019
Raluca E. October 11, 2019
P. Valentina 10  October 11, 2019
M. Adrian October 10, 2019
George B. October 10, 2019
IOAN S. October 09, 2019
Marius A. October 09, 2019